joi, 21 iunie 2012

Minciuna 22 iunie 1941

Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică. Pe acest motiv am fost ocupaţi, jefuiţi, înrobiţi, transformaţi în colonie rusească, obligaţi la plata a imense despăgubiri de război, jefuiţi de tot ce aveam, mult peste aceste despăgubiri, împuşcaţi, asasinaţi, deportaţi, închişi, elitele exterminate în temniţe şi lagăre, ni s-a distrus ţara, economia, cultura, patrimoniul, moravurile, toate acestea pentru că am atacat mişeleşte Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941. Inclusiv astăzi, la 71 de ani de atunci, ruşii ne-o reproşează cu furie, strângând pumnii şi proferând injurii în toate mediile, inclusiv pe internet. Dar oare chiar aşa să fi fost?
Istoriografia rusă şi ruşii în general uită câteva aspecte deosebit de importante. În primul rând, timp de aproape doi ani de zile au fost cei mai buni aliaţi cu parşivii de germani, împreună au decis soarta estului european prin pactul Ribbentrop-Molotov, împreună şi-au împărţit prada, împreună au împărţit Polonia, Stalin l-a felicitat pe Hitler pentru victoria împotriva Franţei, iar URSS era principalul furnizor de materii prime pentru industria germană, în acelaşi timp, instructori germani pregăteau armata rusă. O alianţă şi o frăţie de arme deosebit de strânsă, dovedită cu prisosinţă încă din septembrie 1939, atunci când oficial s-a declanşat al doilea război mondial. La exact o săptămână de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) cu anexele sale secrete, destăinuite abia după sfârşitul războiului, Germania hitleristă atacă Polonia la 1 septembrie 1939. Polonezii sunt înfrânţi, dar la 17 septembrie sovieticii pătrund şi ei în Polonia şi ocupă aproape jumătate din teritoriul ei, conform înţelegerii prealabile dintre Hitler şi Stalin. Linia de demarcaţie trece prin Brest, oraş care a făcut de curând subiectul unui film rusesc despre rezistenţa eroică a garnizoanei sovietice de aici contra invadatorilor germani în iunie 1941. Dar în acest film de propagandă nu se spune nicăieri cum au ajuns sovieticii să stăpânească acest oraş, ci doar despre eroismul apărătorilor patriei (!) care au luptat aproape până la unul contra invadatorilor hitlerişti. Întreb, care patrie, din moment ce Brestul era în Polonia ocupată de sovietici în complicitate cu aliaţii lor germani? Dar istoria ruso-sovietică trece foarte uşor peste aceste amănunte considerate neesenţiale.

La fel trece şi peste un alt amănunt considerat de ei neimportant, respectiv motivul intrării noastre în războiul împotriva lor, crima noastră de neiertat, participarea la agresiunea nazistă contra paşnicei Uniuni Sovietice, bastionul păcii pe pământ. Desigur, istoricii ruşi trec foarte rapid cu vederea motivaţiile noastre, nici nu le iau în considerare, pentru ei agresiunile sovietice din anii 1939-1940 sunt doar acţiuni de apărare, edificarea unui spaţiu defensiv perfect justificat, ei nu sunt agresori, ei doar doreau să se apere în eventualitatea unei agresiuni a forţelor imperialiste. Pentru asta au declanşat un război împotriva Finlandei (vezi Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (II)), pentru asta au ocupat ţările baltice şi pentru asta au ocupat Basarabia şi nordul Bucovinei. Pentru orice om cu scaun la cap acestea sunt agresiuni, mai puţin pentru istoricii ruşi, pentru ei sunt doar măsuri defensive, eventual de eliberare. Împotriva cui, din moment ce în acea perioadă Germania şi URSS erau aliaţi? Dacă se pregăteau de apărare contra Germaniei, de ce URSS era principalul furnizor de materii prime pentru industria germană, inclusiv pentru cea de război, chiar în acea perioadă?
Întrebări fără răspuns, dar totuşi răspunsurile au început să apară, trezind reacţii dure la nivelul Rusiei, inclusiv acuzaţii de mistificare a adevărului istoric şi lipsă de respect pentru milioanele de ruşi morţi pentru apărarea patriei. O altă întrebare, sutele de mii de morţi în războiul contra Finlandei au căzut tot pentru apărarea patriei? Atunci zecile de mii de morţi finlandezi pentru ce au căzut? Istoricii ruşi nu au oferit un răspuns credibil la aceste întrebări, dar istoria nu este un monopol rusesc, mai sunt şi alţii care să-şi dea cu părerea. Iar reacţiile au început să apară, mai timid, dar totuşi suficient de zguduitoare încât să cutremure din temelii edificiul minciunii construit cu atâta trudă de istoricii sovietici şi continuat pe mai departe de cei ruşi după 1991.
Dau un singur exemplu despre felul în care lucrează istoriografia ruso-sovietică, referitor la chestiunea Basarabiei. Ni se spune în disputele istorice că Rusia a luat Basarabia în 1812 de la Moldova, nu de la România, care apare pe hartă abia în 1859. După acest raţionament, oricum, suntem mai vechi decât Italia, apărută ca stat în 1861, doi ani mai târziu, sau decât Germania apărută pe hartă în 1871, 12 ani mai târziu. Argumentul este penibil, dovedit chiar de către sovietici sau ruşi, cu ocazia ultimatumului din 26 iunie 1940. Să vedem ce spune acest ultimatum din 26 iunie 1940: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Trecând peste falsul istoric clar al populării Basarabiei în principal cu ucraineni, care şi după şaptezeci de ani de deportări, asasinate şi colonizări cu populaţie alogenă, ucrainenii şi ruşii tot sunt în minoritate absolută, aflăm că ni se reproşează că am luat în 1918 Basarabia de la Uniunea Sovietică. Care Uniune Sovietică, din moment ce aceasta apărea pe hartă abia în 1924? Deci argumentele ruseşti sunt valabile doar într-un singur sens, cel favorabil lor, desigur.
Ipocrizia rusească în acest caz este strigătoare la cer. Adică ei sunt perfecţi justificaţi că au luat Basarabia de la Moldova şi acum o cere România, care nu exista atunci, dar sunt la fel de justificaţi ca Uniunea Sovietică să ceară înapoi Basarabia în 1940, pe care România a luat-o de la Rusia în 1918, atunci când Uniunea Sovietică nu exista. În plus, Bucovina de Nord, pe care Rusia sau URSS n-au stăpânit-o niciodată, era cerută ca o „compensaţie” pentru ocuparea Basarabiei timp de 22 de ani!
Sunt multe lucruri care nu se leagă şi pe care istoriografia ruso-sovietică le ţine ascunse. Toate ţările participante la al doilea război mondial şi-au desecretizat în cea mai mare parte arhivele, orice cercetător poate face o cerere şi să le studieze. Toate, mai puţin una, Uniunea Sovietică şi apoi Rusia, deşi au trecut aproape şaptezeci de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Astfel, la ei încă totul este secret. Dar ce păzesc ruşii cu atâta cerbicie, de nu lasă pe nimeni să se apropie de marile secrete. Răspunsul este foarte clar, nu vor să se afle adevărul, care ar putea schimba total percepţia lumii asupra evenimentelor ce au precedat cel de-al doilea război mondial.
Dar în această secretomanie, asemănătoare cu păpuşile ruseşti Matrioşca, au început să apară primele fisuri, dar în interior este o altă păpuşă, un alt înveliş de secrete, păzit cu şi mai mare cerbicie de autorităţi şi istorici ruşi, care urgent găsesc alte explicaţii şi în paralel aruncă cu invective asupra celor care încearcă să ridice vălul.
Mici tentative au mai fost, întrebări fără răspuns şi altele. Dar primul care a rupt vălul a fost un fost agent GRU sovietic, Vladimir Rezun, care a defectat în vest la sfârşitul deceniului opt al secolului trecut. Se pare că ar4 fi lucrat şi pe la arhivele GRU, din moment ce a ştiut ce să pună cap la cap, şi a făcut-o destul de bine. Nu a folosit în cărţile sale, publicate sub pseudonimul Victor Suvorov, decât surse oficiale, memorii ale generalilor, dări de seamă publicate de către istoriografia comunistă. Dar a ştiut ce să caute, a ştiut să le adune şi să descrie. Cărţile sale au devenit rapid bestselleruri mondiale şi au stârnit un val uriaş de reacţii, (la bibliografie voi trece inclusiv linkurile la cele disponibile online) dar mai ales de invective din partea istoricilor ruşi. Fără precedent, autorităţile ruse au permis accesul restricţionat şi selectat unor istorici occidentali la arhive (doar la unele documente şi doar unor istorici) doar ca să le poată servi acestora muniţie ca să-l contracareze pe Rezun-Suvorov. Istoricii occidentali, ameninţaţi de devalorizarea muncii lor, din moment ce ei nu au fost capabili să înţeleagă ce s-a întâmplat în acea perioadă, au încercat să-l ignore, dar el nu a mai putut fi ignorat. A deschis un drum pe care au început şi alţii să cerceteze, descoperind şi mai multe documente şi evenimente care confirmă cele scrise de Suvorov. Unul dintre aceştia este Mark Solonin, care merge mai departe decât Suvorov, şi mai amănunţit, cu mult mai multe date şi cifre. Deja dovezile adunate sunt zdrobitoare.

Cea mai mare mistificare din istorie

Istoriografia ruso-sovietică ne-a învăţat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic paşnic a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat şi alţii, inclusiv românii. Firul roşu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o ţară paşnică, neînarmată şi nepregătită, a avut prea puţin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. Dar hai să vorbim puţin despre paşnica Uniune Sovietică, trecând peste faptul că această paşnică ţară a ocupat până atunci o bucată din Finlanda, din România, din Polonia şi pe de-a întregul ţările baltice. Între timp, la fel de paşnic, îşi rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut şi numit aşa de către armata germană.
Dar ce făcea paşnica Uniune Sovietică încă din timp de pace? Fabricile de armament lucrau în trei schimburi, producând tancuri, avioane, blindate, încă cu mult timp înainte de a se declanşa al doilea război mondial.  Desigur, pentru a se apăra, vor spune scepticii. Tot pentru a se apăra, producea avioane, tunuri, vehicule militare, tot pentru a se apăra în 1941 URSS avea cele mai multe trupe de paraşutişti din lume, mai multe decât toate statele la un loc. Bine, bine, tot cu scop defensiv. Ciudat, dar paraşutiştii sunt trupe cu rol strict ofensiv, rolul lor este de desant în adâncimea dispozitivului inamic, unde să deregleze aprovizionarea, comunicaţiile şi să asigure prin asta avansul ofensivei proprii. Aşa s-a petrecut în toată istoria militară, de la ofensiva germană din vest la Creta şi operaţiunea Overlord. Nicăieri nu au fost folosiţi paraşutişti în defensivă conform scopului şi pregătirii lor, ci doar ca şi simpli infanterişti. Dacă Uniunea Sovietică dorea doar să se apere, de ce a investit atât în pregătirea paraşutiştilor, în loc să-i facă simplu infanterişti?
Mai departe, Germania a început războiul împotriva URSS cu circa 3500 de tancuri, majoritatea Panzer-I, II şi III, mai existau doar câteva Panzer-IV. În schimb, URSS, doar pe linia de front avea circa 10000 de tancuri (zece mii), mai multe decât toate celelalte state ale lumii luate la un loc. Spre comparaţie, SUA aveau în 1940 circa patru sute de tancuri. De unde au apărut acestea, cum se face că aveau pe front deja de trei ori mai multe tancuri decât germanii agresivi? În câţi ani au putut fi produse aceste tancuri, iar dacă tot au fost produse, cu ce scop? Nu cumva URSS se pregătea de război cu mult înainte ca lui Hitler să-i treacă prin cap să atace Rusia Sovietică? Istoricii ruşi sar ca arşi, justificând că majoritatea acestor tancuri erau învechite, slabe calitativ. Desigur, învechite şi slabe calitativ, dar comparabil cu ce? Mai învechite şi mai slabe calitativ ca şi alte tancuri din dotarea sovietică, respectiv T-35 şi KV. Dar comparabil cu cele inamice, împotriva cărora trebuiau să stea faţă în faţă? Adevărul este că cele mai vechi şi mai slabe tancuri sovietice, T-26, erau net superioare tuturor tancurilor germane din anul 1941! Mai putem vorbi de cele 70 (şaptezeci) de tancuri Renault din primul război mondial aflate în dotarea singurei divizii blindate din armata română? În timp ce în armata sovietică se aflau 61 (şaizeci şi una) de divizii blindate, a căror dotare era net superioară în tancuri şi vehicule blindate, atât cantitativ, cât şi calitativ, decât oricare divizie blindată germană? Culmea, acest raport se păstrează şi la capitolul aviaţie, atât cea de vânătoare, cât şi de bombardament, la artilerie de toate calibrele, precum şi la soldaţi, deoarece mobilizarea trupelor sovietice începuse cu câteva luni înainte, iar trupele erau concentrate la frontiera comună cu Germania şi România. În primul război mondial, mobilizarea, sau începutul mobilizării echivala cu un act de război, în august 1914, odată ce germanii începuseră mobilizarea, i s-a spus kaiserului că procesul este inevitabil, nu mai poate fi oprit, deja trupele sunt în drum spre unităţi, înarmate şi pregătite de luptă.
Dar să vorbim puţin de desfăşurarea de trupe. Există o mare diferenţă între un dispozitiv defensiv, când vrei să te aperi, şi unul ofensiv, când vrei să ataci. O armată care se apără, sau care are intenţia să o facă, îşi desfăşoară trupele în dispozitiv defensiv, eşalonându-le în adâncimea teritoriului propriu, îngropându-le în tranşee, adăposturi şi cazemate, în aşa fel încât şocul iniţial al atacului inamic să fie absorbit de valurile succesive de apărători, măcinând trupele invadatoare, care apoi ar urma să fie contraatacate de trupele din rezerva strategică, care le-ar manevra, înconjura, captura sau arunca dincolo de graniţă. Tancurile, armă prin excelenţă ofensivă, trebuie dispuse mai în spate, gata de contraatac în punctele ce se vor dovedi mai slabe sau acolo unde apar goluri în atacul advers. Avioanele, la fel, în aerodromurile din adâncime, în aşa fel încât să poată ataca atacatorul ce pătrunde pe teritoriul propriu, dar menţinând bazele în afara razei sale de acţiune. În schimb, un atacator trebuie să se concentreze cât mai aproape de graniţă, în aşa fel încât să poată declanşa ofensiva cu maxim de trupe în prima linie pentru a spulbera apărarea, tancurilor revenindu-le rolul de armă de şoc. Aviaţia mutată cât mai aproape de graniţă, în aşa fel încât să poată executa raiduri cât mai departe în adâncimea teritoriului inamic, paralizând comunicaţiile şi aprovizionările inamice.
Dar cum era desfăşurată armata sovietică în iunie 1941? În dispozitiv defensiv cumva, conform teoriei Uniunii Sovietice paşnice? Nici vorbă, în dispozitiv ofensiv, cu toate trupele pe graniţă, cu un număr de câteva ori mai mare în tancuri, avioane, artilerie, efective şi toate celelalte. Ambele armate, şi cea germană, şi cea sovietică, erau gata de atac. Diferenţa a fost că germanii au atacat primii, surprinzând armata sovietică masată pe graniţă, străpungând linia lor în câteva puncte şi apoi înconjurând-o în aşa numitele „cazane” şi distrugând-o. Dacă sovieticii atacau primii, rezultatul ar fi fost acelaşi, dar de partea cealaltă.
Este clar că Stalin dorea să-l atace pe Hitler, numai că acesta i-a luat-o înainte. Recomand celor interesaţi să citească cărţile lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun), nu sunt lungi, cam o sută de pagini fiecare, dar sunt pline de dezvăluiri din actele oficiale sovietice sau din memoriile veteranilor şi, cel mai important, sunt uşor de înţeles de către toţi. Vă asigur că multe idei şi axiome vă vor fi zdruncinate, măcar pentru asta merită efortul. Eu nu am făcut decât o scurtă expunere a unor aspecte controversate, dar este mai nimic faţă de datele cuprinse în aceste cărţi.

22 iunie 1941 şi România

Dar aş vrea să revin puţin la poziţia României, prinsă în vâltoarea acestor evenimente cataclismice din 1941. Pentru noi, spre deosebire de germani şi sovietici, participarea la al doilea război mondial se înscrie în continuarea primului război mondial, atunci am luptat pentru reîntregirea neamului, la fel şi în al doilea. Nu am luptat pentru Stalin sau pentru Hitler, pentru sau împotriva comunismului, am luptat doar pentru ţara noastră, pentru neamul românesc.
 
Am pornit la 22 iunie 1941 împotriva Uniunii Sovietice pentru a ne recupera Basarabia şi Bucovina de Nord, şi am fi pornit mai târziu pentru recuperarea Ardealului de Nord, indiferent de cursul care l-ar fi luat războiul. Am luptat doar pentru ce este al nostru şi nimic mai mult, iar toţi românii căzuţi în acest război au luptat pentru patrie, la fel ca şi înaintaşii lor la Turtucaia, Jiu, Oituz sau Mărăşeşti. Ni s-a reproşat că nu ne-am oprit la Nistru, dar am răspuns deja la această acuzaţie în Ne puteam opri pe Nistru?
Dar ca să vedem împotriva cui am luptat începând cu 22 iunie 1941, să vedem ce forţe aveam în faţă, deoarece de aici putem găsi şi logica din spatele gândirii lui Stalin.
De-a lungul Prutului, în partea sudică a Grupului de Armate Sud condus de feldmareşalul Gerd von Rundstedt, Armatele 3 şi 4 române, intercalând Armata 11 germană, aşteptau faţă în faţă cu Armatele 9 (general-colonel T. Cerevicenko) şi 12 sovietice (general-locotenent P.G. Ponedelin). Ulterior, primei armate i se trimite în ajutor Armata 18 (general-locotenent A. K. Simrnov) din Districtul Militar Moscova. Sovieticii, pe poziţii ofensive, aveau dispuse între Prut şi Nistru opt grupuri de armată, dintre care trei mecanizate, cu circa 20-24 mari unităţi de infanterie, mecanizate, tancuri, toate în componenţa Frontului de Sud al Armatei Roşii. Poziţiile ofensive ale sovieticilor nu lăsau dubii cu privire la intenţiile lor viitoare, de forţare a Porţii Focşanilor spre a pătrunde şi ocupa zonele petroliere ale Ploieştilor.
Armata a 4-a română (general corp de armată Nicolae Ciupercă) se afla desfăşurată de la sud-est de Iaşi (Comarna) până la confluenţa Prutului cu Dunărea (front de 200 km), la nordul ei era dispusă Armata a 11-a germană (general-colonel Eugen von Schobert) pe un front de circa 150 km, iar în continuarea acesteia din urmă, de-a lungul graniţei trasate de Molotov, de la Seletin la Ripiceni, pe un front de circa 130 km, Armata a 3-a română (general corp de armată Petre Dumitrescu), toate formând împreună Grupul de armate ”General Antonescu”.  
Am citat din romanul Sânge pe Nistru, a cărui acţiune se petrece în viitor, dar era necesară o scurtă paralelă trecut-viitor. Dar să vedem câte ceva despre Armata a 9-a sovietică. Aceasta nu era o armată oarecare, ci cea mai puternică armată din armata sovietică, iar în spatele ei se afla Armata a 16-a, a doua armată ca şi forţă din întreaga armată sovietică. De ce? De ce împotriva României şi nu împotriva Germaniei. Explicaţia este deosebit de simplă. Pentru a îngenunchea armata germană după o primă lovitură devastatoare a sovieticilor, era esenţial să li se taie sursa principală de petrol, respectiv petrolul românesc din Valea Prahovei. Lipsită de petrol, armata germană nu se mai putea mişca, până la urmă acesta a fost şi scopul bombardamentelor anglo-americane asupra rafinăriilor şi câmpurilor petroliere din 1943-1944. Un atac rapid, în forţă, al celei mai puternice armate sovietice, urmată în al doilea eşalon de a doua armată sovietică ca şi forţă, ar fi asigurat ocuparea rapidă a zonei petroliere româneşti lăsând armata germană în pană de combustibil. Apoi tancurile sovietice ar fi intrat în Berlin, apoi în Paris, deoarece armata franceză nu mai exista fiind distrusă de germani cu un an înainte. Cam acesta era rolul rezervat nouă de Stalin.
Un mic exemplu. La 4 iunie 1967 Israelul declanşează un atac aerian masiv împotriva vecinilor săi, Egiptul, Siria şi Iordania. Avioanele israeliene distrug în proporţie de peste 75% aviaţia militară a celor trei state. De ce? Cele trei state arabe concentraseră la graniţa cu Israelul puternice forţe terestre însoţite de blindate, egiptenii blocaseră portul izraelian Eilat şi ceruseră retragerea căştilor ONU (s-au retras rapid) ce stăteau ca şi tampon între cele două armate. A urmat bătălia terestră, în şase zile, lipsiţi de aviaţie, arabii au pierdut războiul. Atacul israelian a fost un atac preventiv, chiar preşedintele Nasser al Egiptului a recunoscut că intenţiona să atace Israelul.
La fel, putem numi fără îndoială actul nostru de la 22 iunie 1941 drept atac preventiv. Nici măcar atac justificat, de recuperare a teritoriilor noastre istorice, ci atac preventiv, iar războiul nostru în Est drept război preventiv. Iar toate datele care continuă să apară confirmă acest lucru, tot mai mulţi istorici sunt de acord că trebuie reconsiderate multe aspecte din al doilea război mondial. Singurii care se încăpăţânează să susţină contrariul, dar fără să deschidă arhivele, sunt istoricii ruşi, şi o vor face în continuare, deoarece au multe, foarte multe, de ascuns. Dar treptat, încet, adevărul iese la iveală, trebuie doar puţină răbdare.

Bibliografie:

1. Victor Suvorov, Spărgătorul de gheaţă, editura Polirom, 1995, versiunea online aici.
2. Victor Suvorov, Ultima republică, editura Polirom, versiunea online aici. 
3. Victor Suvorov, Epurarea, editura Polirom, 2000, versiunea online aici.
4. Victor Suvorov, Ziua M, editura Polirom, 1998, versiunea online aici.
5. Mark Solonin, Butoriul şi cercurile, editura Polirom, 2012.   
              

29 de comentarii:

  1. Simona Niculescu22 iunie 2012 la 10:48

    Felicitări pentru acest excelent material.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da..... istoria care am "ìnvàta-to" pìnà 91 ìi floare la ureche ìn comparatie cu istoria adevàratà!!!!! as dori sà citeascà acest articol multi care au dubii, le va fi de folos.

      Ștergere
  2. Nu numai rusii continua sa sustina aceste minciuni - excelent demontate de Dumneavoastra - dar si occidentalii. Am vazut recent niste documentare noi pe tema WWII...Incredibil. Continua sa sustina aceiasi placa obosita cu agresiunea...Nimic despre ribbentrop-molotov, nimic despre brest, nimic despre 1940...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti dreptate, domnule Codrul, asa este. Crezand sau facandu-se ca sunt de acord cu punctul de vedere rusesc, occidentalii incearca sa-si justifice dilema morala de a fi fost aliati cu un regim cu nimic mai putin criminal ca si cel nazist, respectiv cel sovietic. Din acelasi motiv multi istorici occidentali se fac ca nu observa noile dezvaluiri pe aceasta tema.

      Ștergere
    2. O singura rugaminte am: nu-mi mai spuneti "domnule". Ramane intre noi:)

      Ștergere
  3. Ma rezum la o singura corectie cu care nu sunt de acord NU exista Bucovina de nor. Bucovia a fost una suiingura, fara nor si fara sud sau cest. A fost luat NORDUL BUCOVINEI, nu BUCOVINA DE NORD.

    RăspundețiȘtergere
  4. www.romaniax.homepagepays.com


    articol documentat 10

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru articol!
    In 1940 totul se intorsese cu josu-n sus pentru Romania;
    -se vedau clar rezultatele domniei lui Carol al II-lea:armata nepregatita, greoaie conceptual si fara tehnica moderna suficienta, diplomatii speriati semnau tratate care defineau rapturi la indicatia unor politicieni regalisti la fel de speriati dar verosi ciubucari, Germania ne luase aproape totul prin contracte economice, Rusia Sovietica voia sa-i astupe izvorul de petrol romanesc aliatului nazist si pregatise invazia si dincoace de Prut, britanicii, inventivi cum le e rasa mai ales cand dau de necaz, incercau prin sabotaje sa mute atentia Germaniei spre un viitor teatru de operatii romanesc, Franta intra in adormire pentru 4 ani, in Basarabia bolsevinismul se dezlantuise in toata splendoarea sa cu deportari masive, mii de crime, flamuri rosii si biserici inchise materialist-dialectic, ce mai, situatia era extrem de grava pentru Romania.
    -pe plan intern, partidele politice, au batut, intelept, inapoi, oricum ar fi incurcat, demagogic cum le era firea, actiunile in forta ale guvernarii Antonescu, iar legionarii scapati de sub control au trebuit repede si definitiv pusi la punct:
    -la masa viitoarei conferinte de pace trebuia sa stea si Romania, care avea de revendicat teritorii rapite, asa ca a trebuit sa intram in razboi: orice natiune lupta, nu bate retragere, nimeni nu-ti da, mai ales in politica internationala din toate timpurile, nimic pe degeaba, asa din dragoste (in 1919/1920 Franta ne-a sprijinit ca ne folosise in 1916-1917):
    Asa ca trebuia sa intram in razboi, nu atat preventiv (desi era cazul) cat mai ales, moral si practic> ne luam, cu ajutorul unei marim puteri (care ne lovise anterior in intelegere cu actualul inamic comun) ce era al nostru.
    Ne intrebam: oare azi, daca ar fi ca atunci, am mai pune mana pe arme, sau am astepta vreo pomana? Ca din 1989 incoace ne-am cam dus la vale. Parca am vrea sa ne bata Dumnezeu pentru nevrednicia de azi.
    itdr

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Singura greseala a Maresalului a fost ca a exagerat cu "punerea la punct" a legionarilor. Pana la urma, s-a dovedit ca au fost singurii sa lupte pana la capat impotriva comunizarii tarii. Din pacate, cele doua forte nu s-au inteles si am pierdut cu totii. In rest, raspunsul la ultima dvs intrebare este trist pentru mine: pomana.

      Ștergere
    2. Codrul, s-a cam creat o imagine oarecum romantica asupra legionarilor dupa 1989, o reactie inversa in urma demonizarii lor de catre regimul comunist. De exemplu, se spune despre ei ca au fost singurii care au luptat pana la capat impotriva comunizarii tarii, ca niciunul nu a trecut la comunisti etc. Dar lucrurile sunt mai nuantate, de exemplu, nu au fost singurii care au luptat in miscarea de rezistenta, acolo au luptat multi altii nelegionari. La fel, au fost legionari care au trecut la comunisti, si a fost un fenomen destul de important, din moment ce Pastorel Teodoreanu, un fin observator al vremii, le-a dedicat si o epigrama: Căpitane / Nu fii trist / Garda merge inainte / Prin partidul comunist.

      Ștergere
  6. Pentru Dl Codru
    Ceea ce sa întâmplat atunci cu mişcarea legionară, a fost diferit de ceea ce se întâmplase ăn timpul lui Carol al II-lea, cu doar doi ani mai devreme (şi mai puţin chiar). Generalul Antonescu, conducător al statului, era prins între doi duşmani, "aliaţi" de moment: Rusia sovietică şi Germania nazistă, care încă nu dăduse, la momentul rebeliunii legionare, asigurări suficiente că ar respecta integritatea (cât mai rămăsese din ea) statului român. Pentru ruşi, un galop până în Valea Prahovei ar fi închis Germaniei rezervorul de petrol cel mai facil şi ar fi pus-o în imposibilitate de a se apăra foarte bine în cazul unei viitoare agresiuni sovietice prin "culoarul polonez"-maşina de război germană, deşi învinsese colosul francez, nu ara la parametrii maximi pe care i-a atins în 1942, iar Stalin ştia bine asta. Başca le-ar fi încurcat germanilor planurile pentru Balcani (deşi analişti politico-militari ai epocii, ex. Liddel Hart au susţinut ideea unei neagresivităţi a cancelarului A. Hitler şi o dorinţă a acestuia, după înfrângerea Franţei de a face pace repede în Europa...).
    Mai era de luat în calcul, destul de serios, influenţarea mişcării legionare, în acele mnomente, de către cercurile naziste, în special din zona Himmler. Nu mai era mişcarea de început, cu credinţă, românism, verticalitate, o cam luaseră razna liderii lor (Codreanu, deşi mistic, mai temperase din excese, Sima era hipnotizat de dorinţa de a conduce statul romăn ca lider, nu secund).
    Mai trebuie să ne gândim că aliaţii, cât mai erau atunci (Anglia) doreau să abată războiul pe la noi, prin acţiuni secrete, dar vizibile, ale serviciilor speciale (aşa zisa încercare de a scufunda şlepuri la Cazane şi blocarea Dunării), servicii care ar fi avut legături şi cu fruntaşi ai unui partid istoric, grăbit să refuze anterior propunerea generalului Antonescu de a colabora în alcătuirea unui guvern de uniune naţională în perioada de criză prin care trecea România atunci.
    Deci, pe scurt, acţiunile legionarilor ar fi determinat agravarea crizei politice şi ar fi dus, rapid la intervenţia trupelor străine, germane şi sovietice, în concurs. Probabil s-ar fi ajuns la graniţa preconizată între cele două puteri anterior anului 1914: pe Siret.
    Prin ce a trecut Antonescu în momentele rebeliunii legionare, aflăm din memoriile colonelului Gallin, trenslatorul său de limbă germană, care a avut un rol pozitiv mare în stingerea rebeliunii. Din păcate nu citez sursa. nu o mai ştiu.
    Mai rău e azi, că noi, cei de jos, nu mai avem cvurajul de a pune parul pe politicienii care se întrec în a ne minţi, a ne fura şi a juca teatru între ei. Pe averea ţării, cât a mai rămas.
    Cu respect, tuturor (celor care subscriu în aceste pagini, binenţeles, nu politicienilor...).
    itdr

    RăspundețiȘtergere
  7. DOMNULE CRISTIAN NEGREA , PRIMITI STIMA SI CONSIDERATIA UNUI OM CARE A-I PLACE ADEVARUL,...CARE NUMAI CUNOSCINDU-L NE VA ELIBERA. EL TREBUIE ASUMAT SI CU BUNE SI CU RELE,....DAR NE VA ELIBERA DE TOATE MINCIUNILE CARE DE PESTE JUMATE DE SECOL SINTEM MINTITI.''MOTTO;....''INFRINT NU ESTI ATUNCI CIND SANGERI, NICI OCHII CIND IN LACRIMI TI-S. ADEVARATELE INFRINGERI, SINT RENUNTARILE LA VIS.''RADU GYR, INDEMN LA LUPTA......CIND GUVERNAREA INCALCA DREPTURILE POPORULUI, INSURECTIA ESTE, PENTRU POPOR SI PENTRU FIECARE FRACTIUNE A LUI, CEL MAI SACRU DREPT SI CEA MAI DE NEEVITAT DATORIE. DECLARATIA DREPTURILOR OMULUI SI CETATEANULUI 1793,PUNCTUL35.''

    RăspundețiȘtergere
  8. ... am citit de curând ceea ce scria în 1997 Dughin, un geo-strateg de seamă al Rusiei contemporane. Prezenta pe larg tendinţa părţilor interesate de a crea o nouă AXĂ BERLIN-MOSCOVA, aşa că ... ATENŢIE ! Pericolul cel mai mare pentru această AXĂ, era considerată o AGREGARE A ŢĂRILOR CENTRO-EST-EUROPENE ce fusese realizată parţial de Titulescu în anii interbelici. Odată cu înlăturarea acestuia de către Carol în cârdăşie cu „partidele istorice”, România a devenit rapid ceea ce a devenit. Se impune RAPID o NOUĂ POLITICĂ REGIONALĂ şi o înlăturare a CLASEI POLITICE actuale !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Corect şi de dorit.
    itdr

    RăspundețiȘtergere
  10. Corect şi de dorit.
    itdr

    RăspundețiȘtergere
  11. Recent am descoperit si eu blogul prin intermediul celor de la RumanianMilitary, si sincer mi-a placut foarte mult acest articol (mai ales partea cu cine cere cui). Singurul mic comentariu care il am de facut este ca ma indoiesc sincer (fiind un pasionat de tancuri) ca T-26 se putea compara, cu atat mai putin fi superior Pz III-urilor si Pz-IV-urilor, chiar si in versiunile care erau disponibile atunci. Fata de Pz II poate, fata de Pz I in mod sigur!
    Si ca o scurta recapitulare, rusii aveau in 1941 la dispozitie T-26-uri, seria BT (BT-2, BT-5, BT-7), tancuri foarte rapide, insa foarte slab blindate, T-34, KV-1 si KV-2 (acestea 3 au fost un soc foarte urat pentru germani, care nu aveau nimic comparabil)si cateva T-28 si T-35, care erau niste namile multi-turelate, greoaie si din nou cu armura slaba.

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt un basarabean stabilit deja de destul timp in Romania dar nu pot sa tac cand se spun atatea adevaruri intoarse! Da pentru ca in Basarabia luata e drept samavolnic de Rusia in 1812 existau in 1918 rusi, ucraineni, evrei, bulgari care nu s-au simtit niciodata acasa in Romania desi existau sanse sa se intample asta avand in vedere "Raiul Sovietic" cu nenorocirile lui! E vina lor sau a administratiei corupte si incompetente romanesti? Nu e o propaganda ruseasca e realitatea traita de bunii nostri ce ii urau mai tare pe comunisti dar nu uitau abuzurile romanesti! De ce nu spuneti de astea nimic? Rusia era de vina ca s-au bucurat atatia locuitori in 1940 cand a fost cedata Basarabia? S-au bucurat ca vine Armata Rosie? Mare parte din ei nu! Dar au simtit pe pielea lor ca erau doar o minge intre unii si altii si de asta nu vor nici acum sa se uneasca cu Romania! Romania nepregatita a instituit un sistem de tip colonial acolo, incapabila de a face altceva! La fel si sarbii dupa 1918 si au primit ce au vrut in 1940 si mai tarziu in 1991! Nu sunt nici rus, nici nostalgic comunist, dar stiu ce am auzit de la oamneni cinstiti (nu unul, multi) ce au trait atunci toate astea! O boala pe care o negi nu dispare de la sine si nici nu poti da vina pe alta boala pentru efectele primeia, daca intelegeti ce va spun! Fiti odata cinstiti si recunoasteti-va partea de vina, colonisti din Bucuresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca dvs sunteti oarecum victima unor intorsaturi de lucruri, fara suparare. Vorbiti de abuzuri romanesti, ca jandarmul roman batea (nu era jandarmul roman, era basarabean, nu existau jandarmi din Bucuresti dusi in Basarabia), dar Armata Rosie lua totul, infometa, deporta si executa. Puteti sa comparati ceea ce a facut Armata Rosie si administratia sovietica cu "abuzurile" celei romanesti? Vorbiti ca ati fost tratati ca si colonie, cum puteti spune asa ceva cand fruntasii basarabeni faceau parte din guvernele Romaniei Mari, din academii si din conducerea tarii?
      Vorbiti de minoritati, de evrei, bulgari, rusi etc. De acord, existau aceste minoritati, dar erau minoritati, si erau si sensibile la propaganda sovietica, la promisiunile raiului comunist. Indeosebi evreii, deoarece zvonurile spuneau ca Stalin le-ar fi promis refacerea Israelului in sudul Basarabiei. Normal ca acestea s-au bucurat si au intampinat armata sovietica cu flori, au dezarmat armata romana si au comis chiar si atrocitati. Dar cum va explicati ca dupa numai un an de stapanire sovietica, aceiasi minoritari, inclusiv evreii, au fugit dincoace de Prut impreuna cu armata romana in primavara lui 1944? Se grabeau la metropola coloniei sau fugeau de spaima sovietelor? Ce imi asum, si trebuie sa imi asum, este faptul ca armata romana nu a evacuat si nu a permis retragerea peste Prut a tuturor celor care isi doreau asta, in primul rand romanilor, ci numai unei parti a acestora, poate si din cauza liniei de front care ajunsese acolo. Ce imi mai asum, este faptul ca autoritatile comuniste de dupa razboi, la cererea sovieticilor, au deportat inapoi in Moldova Sovietica basarabenii pe care i-a gasit si identificat, care nu au apucat sa fie ascunsi de romanii de dincoace. De exeplu, familia lui Paul Goma a fost ascunsa. In rest, chestia cu colonia nu prea tine, e absurda. Ca s ate lamuresti, pune mana si studiaza de ex lucrarile basarabenilor din perioada interbelica sau cei care au fugit in strainatate dupa 1945, vei vedea ce a insemnat interbelicul romanesc in Basarabia.

      Ștergere
    2. dar stiu ce am auzit de la oamneni cinstiti..aberatii-le unui Anonim,care cica traeste in Romania si tare il derangeaza soarta romanilor din Basarabia.Are grija de minoritati,indeosebi de evrei,ce-i mai mari dusmani a Romaniei.Anonimule! Esti un las.La masa discutiilor ce tin de istorie,fiecare se prezinta,i-ar anonimii sunt lasi si tradatori.

      Ștergere
  13. Propaganda sovietică din timpul celui de-al doilea război justifica astfel ocuparea Basarabiei în 1940 de către armata comunistă rusă: a intrat în Basarabia la cererea proletariatului basarabean, care a solicitat sovieticilor să îl apere de capitaliştii români.

    RăspundețiȘtergere
  14. cred ca domnul ANONIM, are mare dreptate. ne-am facut de ras cu administratia romaneasca trimisa acolo. insusi paul goma, lasa sa razbata aceasta nemultumire.

    RăspundețiȘtergere
  15. cred ca domnul ANONIM, are mare dreptate. ne-am facut de ras cu administratia romaneasca trimisa acolo. insusi paul goma, lasa sa razbata aceasta nemultumire.

    RăspundețiȘtergere
  16. cred ca domnul ANONIM, are mare dreptate. ne-am facut de ras cu administratia romaneasca trimisa acolo. insusi paul goma, lasa sa razbata aceasta nemultumire.

    RăspundețiȘtergere
  17. vreți să vă uitați puțin la harta acestei zone a Europei, în 1914 ? Cât au pierdut rușii ca urmare a revoluțiie bolșevice ? Aceste pierderi s-au recuperat în 1939-40, iar când semnezi un pact, oricât de nedrept ar fi, nu te aștepți să fii atacat tocmai de cel cu care te-ai înțeles. Nu te aștepți nici să ”te latre” cățelușul luat în șuturi, dar venit cu ”elefantul” contra ursului. Și apoi pagubele le poți interpreta cum vrei. Detalii despre degringolada din Basarabia anului 1918 probabil că știți aș că unirea în defavoarea unui stat ocupat de puterea bolșevică este ceva de care Lenin nu a avut cum să se ocupe atunci. Faptul că moldovenii nu vor acum o unire cu noi ne poate face să ne gândim că în condiții de pace posibil nu ar fi fost o unire nici în 118

    RăspundețiȘtergere
  18. https://www.filmedocumentare.com/povestea-sovietelor/ ...de văzut...

    RăspundețiȘtergere
  19. Va felicit pentru acest excelent material. Binecuvântat să vă fie numele și nesecat norocul !

    RăspundețiȘtergere